100 de ani de la nașterea lui MARY LEAKEY, unul dintre cei mai importanți arheologi din lume

100 de ani de la nașterea lui MARY LEAKEY, unul dintre cei mai importanți arheologi din lume
Publicat: 06/02/2013, 21:17
Actualizat: 30/07/2014, 02:02

Vorbele persoanelor devenite celebre prin natura meseriei lor sau datorită contribuțiilor pe care le-au avut în diverse domenii i-au inspirat întotdeauna pe oameni.

Dă LIKE paginii de Facebook Gândul pentru a afla primul cele mai noi știri din România și din străinătate

Un exemplu este cel al arheologului britanic MARY LEAKEY, care a descoperit craniul de Proconsul africanus, o primată preistorică din Miocen considerată strămoșul comun al maimuțelor.

Gândurile pe care MARY LEAKEY le-a împărtășit cu sinceritate au făcut ca personalitatea sa debordantă să îi farmece pe toți cei din jurul său, și chiar și pe cei care nu au cunoscut-o.

„Îmi plăcea să fac săpături. Eram curioasă. Îmi plăcea să desenez tot ceea ce găseam.”

MARY LEAKEY s-a născut pe 6 februarie 1913 în Londra și și-a petrecut copilăria în SUA, Franța, Italia și Egipt, unde tatăl ei lucra ca pictor. La 12 ani, a asistat la excavarea unei peșteri din Les Eyzies (Franța), moment în care i-a fost stârnit interesul pentru arheologie.

„Mai degrabă prefer să stau într-un cort decât într-o casă.”, spunea ea.

MARY LEAKEY nu părea interesată de altceva în afară de arheologie și pictură și a fost de două ori exmatriculată, prima dată după ce a refuzat să recite o poezie, iar a doua oară după ce a provocat o explozie în laboratorul de chimie.

„Niciodată nu am reușit să iau un exam în timpul școlii și cu siguranță nu am să pot face asta vreodată”.

MARY LEAKEY a luat parte la descoperirea celui mai mare dinte de elefant (Swanscombe, 1934), a descoperit multe unelte primitive vechi de sute de mii sau milioane de ani (Tanzania, 1935-1959), dar și 15 noi specii de animale și un nou gen.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Israelul își pregătește răzbunarea pentru Iran: ce ținte sunt luate în vizor și când poate...
Tatăl copilului Cristinei ICH, audiat la Poliție + Parchetul decide azi dacă cere mandat de...
Prodanca, atac dezlănțuit la Reghecampf: „Fotografii grotești din cluburi și interviuri date de amantă”
„Azi dimineață m-am trezit cu un mesaj”. Capcana întinsă cu dibăcie de hackeri care îi...
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit...
Două femei care căutau de mâncare au fost ucise de un fermier și date la...
Explozie apocaliptică în Ucraina. Bloggerii militari ruși spun că este „tatăl tuturor bombelor”
Presupusul iubit al Simonei Halep cere statului român banii pe 40 de apartamente! Dorin Mateiu...
Voucherele de alimente vor fi încărcate cu BANI. Ministrul Câciu a făcut anunțul OFICIAL! Cine...
Carnea de porc se scumpește deja: prețurile ating apogeul de Crăciun. Cât costă muşchiuleţul de...
Cioban omorât în bătaie de patronul stânei la care lucra! Ucigașul din Buzău și-a lovit...
Cine este bărbatul care și-a pierdut viața în accidentul de pe A1. Era șofer de...
Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Dezvăluiri făcute de patronul azilului
Michael Schumacher, prima apariție după 11 ani. A participat la nunta fiicei
Ultimele sondaje pentru cursa de la Casa Albă: Cine conduce la nivel naţional
Întrebare de ȘCOALĂ primară! De ce cad frunzele toamna?
Prețul nu e deloc accesibil. Prețul nu e deloc accesibil
Interviurile Insula Iubirii, sezon 8. Ispita Eric Berinde își vedea viitorul alături de Cristina Rotaru.“Am...
"Ne îndreptăm spre Al Treilea Război Mondial". Avertismentul sumbru al unui fost lider mondial
Ce mesaj a postat Medana Oprea pe rețelele de socializare: "La fel este și situația...
În această seară, de la ora 20:00, premiera serialului „Inimă rebelă”, la Kanal D –...
BANCUL ZILEI. Bulă face dragoste cu o tipă pe întuneric: - Ce nesimţit eşti!
România, prezentă la „World Robot Olympiad Open Championship”! Ce rezultate au obținut echipele de robotică?